Co spartì la paroles

I sonns che forma la paroles se urganisea te silbes. Pudon dì che na silba ie la plu pitla unità fonica (autonoma y desferenzieda dal pont de ududa dl’articolazion) te chëla che n possa cunscidré spartides la paroles y te chëla che les se spartësc cuncretamënter canche, tla scritura o tla stampa, iel bujën de spartì na parola danter la fin de na rissa y l scumenciamënt de chëla che vën do.
La regula plu mpurtanta per la spartizion de paroles te silbes dij che uni silba muessa cuntenì almanco n vocal o n difton. Chësta ie si strutura minima (e-la; ie-la). Gran pert dla silbes ie l resultat dla combinazion de n vocal o de n difton, cun un o de plu consonanc danora o/y dovia:

ba-na-na, gur- mel, li-jën-da, ma-ië, plu-ma, sie-na

Tl gherdëina possel unì dant, te una na silba, dan l vocal al plu trëi consonanc y do l vocal mé un n consonant, per ej.:

stram-ba-ri-a, strën-jer.

N ne possa nia spartì diftons ajache i vocai liei adum forma na unità che reprejentea l nucleus dla silba. I diftons possa perchël reprejenté nce da sëui na silba, che possa nce vester na parola ntiera:

ie (3^a pers. sing. dl verb vester), muet, puech, uet

ma

-ss- ne n’ie tl ladin nia na geminata, chël uel dì na combinazion de doi medemi consonanc, coche tl talian, ma n digram (= na secuënza de doi medemi pustoms che reprejentea mé un n sonn) per l s sëurt danter doi vocai, perchël ne dassëssel nia unì spartì:

ca-ssa, më-ssa, me-ssë-ssa, stu-die-ssa, u-ji-në-ssa

• Sce l prim de doi consonanc ie l, m, n, r, vëniel destacà da chël che vën do, senian a chësta maniera la spartizion danter doi silbes:

• Ti autri caji fej doi consonanc defrënc silba cun l vocal che vën do, sce la silba dant fina cun n vocal:

• Na parola che à n prefis o che ie na parola cumposta, possa unì spartida te si cumpunënc: