Virgula

La virgula ne vën nia metuda danter:

• soget y predicat:

*Heidi, liej.

• predicat y cumplemënt oget:

*Heidi liej, n roman.

• sostantif y atribut tla forma de n agetif:

*Heidi liej n roman, nteressant.

• sostantif y atribut tla forma de na frasa preposizionela, che va de bujën per spezifiché l sostantif:

*Heidi liej n roman, de ventura.

• la congiunzion y la proposizion che vën do:

*Heidi pënsa che, la jirà a Dispruch.

• doi proposizions cun n liam strënt, coche la sogetives o la ogetives y si rejënta:

*L ie bujën, de mudé sistem.
*Ie spere, de pudëi unì tosc.

La mpurtanza dla virgula:
Cialon deberieda la defrënza danter chësta doi frases:

I lauranc dla firma che ne davania nia assé se lamënta.
I lauranc dla firma, che ne davania nia assé, se lamënta.

La mancianza de virgules dl prim ejëmpl ti assenieia ala relativa la funzion de auzé ora, danter duc i lauranc dla firma, mé chëi che davania puech; la doi virgules che ijulea al incontra la relativa dl segondo ejëmpl ti assenieia a chësta la funzion de pité na carateristica de duc i lauranc dla firma, zënza defrënzes.
La virgula lieia doi paroles o doi frases danter chëles che l ie na pitla paussa a livel de senificat.

La vën perchël adurveda:

• Tla listes de sostantifs o agetifs:

É cumprà pasta, pan, pier, ega minerela.
La muta ie valënta, lezitënta, cuntënta, davierta.

• Per lië doi o de plu frases zënza congiunzion:

Georg ie levà tert, l se à furnì de prëscia, l à gustà puech y nia, l ti l’à iust fata a tò la curiera y l ie mpo ruvà per tëmp y ëura.

• Danter n sostantif o n inuem y si aposizion; chësta descrij l sostantif o l inuem plu avisa:

Urtijëi, n luech da mont de marueia.

• Dan, o sce n cajo do, na invocazion:

No avëi na tel prëscia, Luis!
Luis, no avëi na tel prëscia!

• Canche l ie paroles o frases che jonta pro nfurmazions plu avisa, ma che dal pont de ududa sintatich pudëssa zënzauter nce unì lascedes demez, zënza che perchël la frasa perdëssa si gramaticalità:

Ie, a dì bela l’aurità, ove damandà n plajëi a ti, nia a d’ël.
Isolde Kostner, coche duc sà, viv a Urtijëi.

• Dan y/o do d’uni sort de frases subordinedes coche:

la temporeles:

Canche l fova finalmënter ruvà a cësa, fovel propi cuntënt.

la cunzessives:

Duc se purvova de fé zeche, scebën che l ne fova plu nia da fé.

la ipotetiches:

Sce l vencerà nce la proscima garejeda, saral l atlet che à venciù l plu bedaies.