L apostrof

Tl ladin gherdëina tomel demez l -a dl articul determinatif y indeterminatif feminin dan n sostantif che scumëncia cun n vocal:

la ➝ l’ela – na ➝ n’ ela.

Chësc suzed nce cun la preposizions articuledes:

l guant dla ➝ dl’oma.

A chësc fenomen linguistich ti dijen elision. L ie la perduda – fonetica y grafica – dl vocal finel aton de na parola, dan al vocal dla parola che vën do, a na maniera che l ne vënie nia a se l dé n iat. Tl scrit muessen la indiché cun l apostrof.

On nce na elision canche la preposizion scëmpla: de vën dan na parola, sibe masculina che feminina, che scumëncia cun vocal:

na ciadinela d’or
n got d’ega

Dan consonant ons, al incontra, mé la forma plëina:

n tòch de pan
n guant de lana

L apostrof vën nce adurvà te d’autri caji, per ejëmpl cun la particula interogativa pa ulache l toma demez l consonant. A chësta maniera astielen ora l peté adum de doi consonanc: l -s finel dl verb cun l p- de pa:

jëis’a?, jons’a?, ves’a?

Les vën da formes plu vedles:

jëis pa, jons pa, ves pa.

Canche l toma demez n vocal, n consonant o n digram, na silba ala fin de na parola, p.ej: tel per tela, ban per banch, bëndebò per bëndebot, bur per burt, cin per cinch, gran per grant ons n troncamënt (o apocopa). Chësta formes resta unfat sibe dan na parola che scumëncia cun n vocal, che dan una che scumëncia cun n consonant y sibe dan masculin che dan feminin: cin auces, cin giac; cin sculeies, cin maestres. Te chisc caji ne vëniel nia metù n apostrof.

L’elision ie, al incontra, l tumé demez mé de un n vocal finel (nia de na silba) dan n auter vocal dla parola che vën do.
Per chël che à da nfé cun l agetif burt vëniel a dì ciuna posizion y funzion sintatica che l tol ite.
Sce l agetif burt à la funzion de atribut (dan l sostantif), vëniel dit y scrit bur:

Ël ie n bur mut.

Sce, al incontra, al la funzion predicativa iel lià diretamënter ala copula ie:

L mut ie n burt.

Te chësc ejëmpl ie burt adurvà tla forma sostantiveda cun l articul indeterminatif n che va danora. Perchël iel n predicatif sostantivà.

Burt possa nce unì dant sciche predicatif agetivel y nce te chësc cajo tla forma plëina burt, ma zënza articul:

L mut ie burt.

L troncamënt bur vën mé dant tl masculin. Tl feminin ons la forma plëina burta; sibe tla funzion atributiva:

Ëila ie na burta muta.

Sibe tla funzion predicativa:

La muta ie na burta.

Na ezezion ons cun l agetif granda dan n sostantif:

Na gran muta y nia: na *granda muta

Tl plurel se cumporta i agetifs a na maniera defrënta. Sce l agetif à la funzion atributiva y l ti va danora al sostantif, vëniel adurvà tla forma dl singuler. Sce l agetif à la funzion atributiva y ie cuncià ite do l sostantif, vëniel adurvà tla forma dl plurel cun la desinënza -es. Chësc vel nce per chëi caji ulache l agetif à funzion predicativa y l muessa unì acurdà cun l soget tla forma dl plurel:

[Chëla burta manëces] ne n’uei nia me tré sëura.
[Chëla manëces burtes] ne n’uei nia me tré sëura.
[Chëla manëces] ie [burtes].

N auter cajo danter adurvanza atributiva y predicativa ons cun l numeral cinch. L vën dant tla forma scurteda cin mé dan l sostantif canche l ie atributif:

Cin mutons tol pert ala festa.

Tla forma predicativa iel cun la forma plëina:

I mutons ie (de) cinch.

Puech, velch possa unì dant tla forma scurteda: pue’, vel’ cun l apostrof:

Paul maia n pue’ massa.
Bruno maia massa puech.

Vel’ da de tel ne n’ei mo mei udù.
Ël ie propi na persona da velch.

Per chël che à da nfé cun: po’ ➝ pona (nia scrì *pò), po’ ➝ possa, vëniel cunsià de scrì ora la formes plëines.